-1.2 C
București
AcasăDiverseLaserul, un instrument modern utilizat în parodontoză

Laserul, un instrument modern utilizat în parodontoză

Printre noile tehnologii folosite în domeniul stomatologic la Clinica Excedent putem aminti și inovatorul tratament parodontoză cu laser.

Consultațiile stomatologice periodice previn apariția parodontozei

Sănătatea dentară reprezintă un element foarte important în viața oricărei persoane, deoarece suferința de orice fel centrată la nivelul danturii împietează grav asupra rutinei noastre zilnice prin disconfortul pe care îl înregistrăm atunci când încercăm să mâncăm, dar și a faptului că o boală aflată la acest nivel are repercursiuni grave în întregul organism. Mai devreme sau mai târziu.

Îngrijirea sănătății orale constă în efectuarea de vizite din 6 în 6 luni la medicul stomatolog, așa încât orice tip de boală la nivel oral să fie detectată cât mai curând posibil și pe baza unui tratament corect să fie remediată din start, înainte de a se agrava.

Parodontoza, o boală stomatologică de temut

Dacă totuși suferim de boli dentare grave, în special de parodontoză, este bine de știut că în prezent s-au găsit noi și noi căi de a lupta cu această periculoasă afecțiune care conduce în final la pierderea dinților.

Bolile parodontale au acum, din fericire, un mare dușman în laser, care permite alungarea lor rapidă, în condițiile în care și recuperarea este de mai scurtă durată decât în cazul unor tratamente clasice.

Parodontoza este o afecțiune a gingiilor. Cum apare aceasta? Gura este plină de bacterii care împreună cu saliva și particulele alimentare care vin în contact cu dinții formează o placă incoloră și lipicioasă la suprafața acestora. Periajul și ața dentară sunt principalele căi de reducere și eliminarea acestei plăci, dar de multe ori ea nu este eliminată în totalitate, iar în timp se întărește și formează acele depozite pe suprafața dinților cunoscute sub numele de tartru.

Tocmai din acest motiv, de regulă atunci când se merge la vizita periodică stomatologică detartrajul este o operațiune frecvent realizată de către medicul dentist.

Menținerea tartrului pe dinți provoacă daune considerabile acestora, cu atât mai mari cu cât trece mai mult timp fără să fie eliminat. Bacteriile care îl formează atacă gingiile și provoacă inflamații, sângerări gingivale și în ultimă instanță apare boala parodontală.

Inflamația gingiilor mai ușoară este cunoscută sub numele de gingivită, dar se poate merge până la grade mult mai avansate ale bolii când se țesuturile moi sunt lezate, la fel și oasele care susțin dinții.

Atunci se creează spații care sunt invadate de bacteriile ce își găsesc aici un culcuș cald pentru a se înmulți. Sistemul imunitar acționează și în consecință începe să se distrugă zona osoasă și țesutul care permit menținerea fixă dintelui în lăcașul său. Finalul anunțat este căderea dintelui în cauză.

Tratamentul împotriva parodondozei este complex și se adresează în primul împotriva infecției. Metodele utilizate depind de gravitatea bolii, tocmai de aceea evaluarea se face doar de către medici stomatologi experimentați, care pot găsi mijloacele cele mai adecvată pentru a lupta cu infecția gingivală respectivă.

Cum se utilizează laserul în boala parodontală?

1994  este anul în care a început să fie utilizat laserul în stomatologie, nu doar în parodontoză, dar și în privința cariilor dentare, ca și pentru înlăturarea leziunilor de la nivelul danturii, cu atât mai mult cu cât pacientul resimte un disconfort minim când este utilizat.

Plus că se pot accesa zone ale gurii pe care instrumentele dentare clasice nu le pot atinge. Lumina se poate îndoi, de aceea laserul poate ajunge în zone greu accesibile, precum rădăcina dentară, imposibil de accesat fără utilizarea acestei tehnologii moderne.

În general, laserul funcționează prin aplicare energiei sub formă de lumină pe țesuturile care sunt tratate. Acesta poate fi folosit și ca un soi de bisturiu modern, deoarece permite eliminarea anumitor țesuturi infectate fără dureri mai de aceea. El este de mare ajutor pentru o astfel de operațiune de finețe.

Pentru detalii intră pe site-ul excedent.ro.

Ultimele articole

Explorați mai mult