6.1 C
București
AcasăEconomieMai poți obține un credit de nevoi personale dacă ai deja poprire...

Mai poți obține un credit de nevoi personale dacă ai deja poprire pe salariu?

După cum nimeni nu își dorește să ajungă datornic, nimeni nu face un împrumut pentru a-și acoperi diferitele urgențe financiare, având în plan să întârzie cu returnarea lui. Situațiile neprevăzute fac însă parte din viață și chiar și cele mai bune intenții pot fi depășite de realități care adesea nici măcar nu depind de noi. 

Ai ajuns deja în situația în care banca te-a raportat la Biroul de Credit pentru întârzieri la achitarea ratelor? Cu siguranță nu vrei să ajungi și în punctul în care vor demara procedurile de executare silită, așa că trebuie să găsești o soluție pentru a-ți achita ratele restante sau chiar să închizi de tot acel împrumut.

O astfel de soluție ar fi creditul de nevoi personale pe care da, îl mai poți obține chiar și în situația în care ai deja poprire pe salariu. Dacă te gândești să aplici pentru el la o altă bancă, firește că poți încerca, însă șansele de reușită sunt ceva mai mici. Oricum, banca la care aplici îți va verifica situația în amănunt și, luând în considerare mai mulți factori, va decide dacă îți acordă un astfel de împrumut în scop de refinanțare. Iar tu va trebui să te angajezi că îți vei plăti datoriile cu o parte din banii pe care banca ți-i împrumută.

Dacă vrei să treci mai ușor peste această situație stresantă însă, apelarea la un IFN s-ar putea să îți ofere împrumutul de nevoi personale mult mai repede și mult mai simplu. IFN-urile sunt instituții financiare nebancare care funcționează după reguli foarte clar reglementate. Sunt și mult mai permisive în acordarea împrumuturilor și mult mai dispuse să treacă cu vederea un istoric de creditare de rău platnic. Ele practică însă o dobândă mai mare decât băncile, fapt pe care trebuie să ți-l asumi de la bun început.

Așa cum te așteptai, suma pentru care ți s-a pus poprire pe salariu contează foarte mult în decizia oricărei instituții, fie ea bancă sau IFN. În funcție de ce salariu ai, pe ce sumă ți-au pus poprire și ce sumă vrei să împrumuți prin acest nou credit de nevoi personale, hotărârea va veni mai repede sau mai greu. Există însă o singură cale de a afla: să aplici pentru ea.

Iar partea îmbucurătoare este că poți aplica oricând, de oriunde, pentru că totul se poate face online. Acum nu mai trebuie să îți faci griji dacă locuiești într-un oraș mai mic sau o localitate mai îndepărtată de un oraș mare. La IFN-uri cel puțin, poți să aplici online și să primești aprobarea chiar și în decurs de o oră! De fapt, cel mai adesea se vorbește despre creditele nebancare ca fiind credite cu aprobare sub 20 de minute!

Ultimele articole

Explorați mai mult