2 C
București
AcasăDiverseCum alegi tabla magnetică: 7 sfaturi

Cum alegi tabla magnetică: 7 sfaturi

Tabla magnetică este necesară în orice companie sau unitate de învățământ, precum grădiniță, școală, sală în care se desfășoară ateliere sau chiar și pentru o bună organizare individuală acasă. Îți prezentăm în continuare șapte sfaturi de care să ții cont atunci când intenționezi să achiziționezi o astfel de tablă.

  • Scopul utilizării

O tablă de scris magnetică este foarte utilă pentru prioritizarea sarcinilor și gestionarea activităților, indiferent că este vorba despre o listă cu lucruri pe care urmează să le faci sau despre o organigramă la birou. O astfel de tablă este ideală în special pentru activitățile de grup, fie că se desfășoară într-o sală sau într-un birou, dar se poate utiliza și în confortul locuinței proprii.

  • Suprafața 

Ține cont de suprafața din care este realizată tabla magnetică. De pildă, unele dintre cele durabile și excelente pentru scris și șters sunt cele din oțel vopsit sau sticlă securizată. Astfel de suprafețe au durabilitate mare și sunt adecvate pentru uz frecvent. Unele tipuri de table magnetice sunt în sistem modular, adică se pot combina între ele în diferite moduri pentru a se obține o suprafață mai mare sau de o altă formă.

  • Dimensiunile 

Alege tabla magnetică în funcție de suprafața pe care o are camera unde o vei amplasa, dar și de numărul persoanelor ce o vor utiliza. În cazul în care tabla va fi mutată în spații de diferite dimensiuni, îți recomandăm să achiziționezi două sau mai multe table modulare pe care să le unești atunci când este nevoie să te desfășori pe un spațiu generos.

  • Accesoriile

Unele table magnetice vin la pachet cu accesorii precum tăviță detașabilă pentru scris, markere, magneți de forme diferite, bandă dublă adezivă pentru montare. Ține cont de preferințele tale, dar și de utilitatea accesoriilor respective în ceea ce privește activitățile pe care le vei face și în ce scop vei utiliza tabla de scris magnetică.

  • Modalitatea de întreținere

Optează pentru o tablă care se întreține ușor. Unele tipuri, cum sunt cele din sticlă securizată, necesită curățare ocazională. Există table de pe care poți elimina foarte simplu chiar și urmele de pix sau cerneală. Acest lucru este deosebit de important, deoarece contribuie la facilitarea muncii sau a activităților pe care le vei desfășura cu ajutorul tablei respective.

  • Culoarea de fundal

Dacă preferi în mod particular o culoare, află că există mai multe variante disponibile pe piață din care îți poți alege favorita. Există table magnetice albe, albastre, roșii, negre, mov, argintii, verzi și chiar roz. Cele albe și negre sunt mai formale, adecvate în special mediului office, iar cele colorate sunt atractive îndeosebi pentru copii, deoarece încântă prin fundal și pot fi utilizate și în cadre informale.

  • Caracteristicile

Un alt aspect de care poți ține cont când alegi să achiziționezi o tablă de scris magnetică este ce caracteristici are. Există modele care au sisteme de fixare ce nu se află la vedere, au design modern, tabla este subțire și solidă, astfel încât se manevrează cu ușurință. Unele table de scris magnetice au și funcții digitale, pentru o experiență amplă, cu software în limba română și manual de utilizare.

O tablă de scris magnetică este un instrument modern și util prin care poți face ședințele de brainstorming și mai interesante sau cu ajutorul ei îi poți stimula pe elevi din punct de vedere vizual să învețe cu mai multă ușurință. Achiziționează și tu una, pentru a îmbunătăți mediul de lucru și a contribui la creșterea performanței!

Ultimele articole

Explorați mai mult