Infecțiile nosocomiale reprezintă una dintre cele mai mari probleme ale sistemului medical, fiind acele infecții pe care pacienții le contactează în timpul perioadei de internare. Principala cauză a acestor probleme o reprezintă lipsa unui sistem de igienizare și sterilizare bine pus la punct care să asigure eliminarea riguroasă, la intervale stricte de timp, a tuturor categoriilor de microorganisme dăunătoare care se dezvoltă și se înmulțesc în spitale. Una dintre soluțiile moderne cu eficiență demonstrată în combaterea infecțiilor intraspitalicești o reprezintă utilizarea unor lampi UV pentru dezinfectie.
Reducerea riscului de infecții nosocomiale prin sterilizarea UV
Majoritatea germenilor care se dezvoltă în spitale au un nivel ridicat de toleranță la antibiotice și soluții clasice de dezinfectare, ceea ce înseamnă că sunt dificil de eliminat și tratat prin metode tradiționale. Drept urmare, prevenția reprezintă cea mai eficientă soluție în acest sens și, pentru a asigura un mediu fără pericole pentru pacienți, fiecare instituție medicală are obligația de a dota saloanele și sălile de intervenție cu sisteme moderne de sterilizare care să elimine rapid și sigur totalitatea microorganismelor periculoase. Sterilizarea cu ajutorul razelor UV reprezintă cea mai eficientă metodă de combatere a virusurilor și bacteriilor periculoase datorită faptului că lumina ultravioletă depistează orice formă de viață și o iradiază imediat, stopând lanțul de înmulțire.
Eficiența sterilizatoarelor UV în distrugerea agenților patogeni aerobi și de suprafață
Lumina UV este o radiație electromagnetică cu unde scurte care detectează și omoară instant orice microorganism prezent pe suprafețe sau în aer, ajutând la crearea unui mediu stabil și sigur. Este considerată cel mai eficient bactericid datorită faptului că razele UV acționează la nivel molecular, distrugând ADN-ul și ARN-ul germenilor periculoși, le blochează replicarea și îi dezactivează în câteva secunde.
Asta înseamnă că iradierea unei încăperi ajută la eliminarea a peste 99,99% dintre microorganismele prezente, ceea ce determină reducerea riscului de infecții nosocomiale. Eficiența metodei este cu atât mai mare cu cât acționează decisiv și asupra germenilor care au dezvoltat rezistență în fața metodelor convenționale de dezinfectare, putând fi utilizată și pentru distrugerea bacteriei e-coli, unul dintre cei mai răspândiți și greu de eliminat agenți patogeni care se găsesc în spitale.
Tehnologia avansată utilizată de sistemele UV de sterilizare permite ajustarea puterii de acțiune în funcție de nevoi specifice. Asta înseamnă că există sterilizatoare care acționează asupra agenților patogeni aerobi, a celor de suprafață sau a ambelor categorii concomitent, în funcție de modul de acțiune încorporat. Dispozitivele de sterilizare pentru aer și suprafețe se montează pe pereții sau tavanul încăperii și declanșează procese de iradiere la intervale prestabilite de timp, pentru a steriliza în profunzime încăperea. Ulterior, pentru a menține un nivel optim de igienă, specialiștii recomandă montarea unui sterilizator și în sistemele de ventilație în așa fel încât aerul circulat să fie decontaminat înainte să ajungă în sălile de operație, rezultatele menținându-se la un nivel înalt pentru mai mult timp.
Recomandări de produse de la SPECTRA PROFESSIONAL UV SOLUTIONS
Pentru a menține igiena în spațiile medicale la standarde înalte Spectra Professional UV Solutions recomandă utilizarea sterilizatoarelor pentru recircularea și dezinfecția aerului UV Fan M2, marca Light Progress. Acestea funcționează pe principiul absorbției și recirculării aerului dintr-o încăpere pentru a-l decontamina și purifica în permanență. Aerul aspirat în camera germicidă este iradiat cu ajutorul razelor UV de intensitate controlată pentru ca toți agenții patogeni existenți să fie eliminați. Sunt dotate și cu un filtru de dioxid de titan TIOX® care ajută la oxidarea, descompunerea și eliminarea substanțelor responsabile de mirosurile neplăcute, asigurând astfel un aer curat și suprafețe decontaminate. Pot fi amplasate oriunde în încăpere, fiind prevăzut cu roți care permit transportarea ușoară, fiind perfect pentru cabinete medicale, săli de operație sau saloane de internări.