6.7 C
București
AcasăDiverseOrganizarea aniversării copilului în confortul propriei curţi

Organizarea aniversării copilului în confortul propriei curţi

A organiza o petrecere pentru copii, o aniversare, o onomastică sau în cinstea obţinerii unei reuşite pe plan educaţional poate reprezenta o provocare pentru părinţi, însă nu şi pentru cei care au la dispoziţie o curte generoasă în care, închiriind mobilier de la Eventus Mobili îşi pot desfăşura petrecerea în voie împreună cu alţi copii. Organizarea unei petreceri pentru copii în confortul propriei grădini reprezintă cea mai bună soluţie mai ales în vremuri în care pandemia a ameninţat toate afacerile din domeniul Horeca.

Avantajul de a organiza petrecerea celui mic acasă este că acest lucru dă libertatea părinţilor de a face această petrecere întocmai cum o visează copilul: colorată, cu baloane, confetti, cu muzica preferată, cu jocurile preferate şi cu invitaţii pe care doresc să îi cheme să le fie alături.

Cum organizez ziua copilului într-un mod cât mai eficient

Ca orice petrecere aniversară, ziua copilului trebuie organizată conform anumitor pași pentru că invitaţii nu se lasă aşteptaţi, dar cei mici sunt şi cei mai pretenţioşi. Unii sunt alergici, alţii preferă o anumită culoare sau un anumit desen animat, iar pentru a împăca şi capra şi varza. părinţii trebuie să depună eforturi supraomeneşti.

 Cum mobilierul pentru copii nu este uşor accesibil, nu este nici foarte ieftin şi părinţii nu trebuie să facă o investiţie atât de mare pentru doar câteva ore în care copiii vor fi prezenţi în curte. Aşadar, mobilierul se poate închiria din oferta celor de la Eventus Mobili, atât măsuţele, cât şi scăunelele pe care vor sta copiii la masă sau atunci când vor picta, dar şi aparatele de făcut vată de zahăr şi deliciosul popcorn.

Dacă grija mobilierului a ieşit din schemă, atunci sunt alte lucruri care trebuie stabilite şi anume ce trebuie să cumpere, ce mâncăruri să pregătească sau să comande de la catering pe cine să invite, ce jocuri să propună copiilor şi ce animator să cheme, care este ora potrivită pentru distracţie şi multe alte detalii.

Păşi pentru organizarea petrecerii copilului

Paşii de care părinţii trebuie să ţină cont pentru organizarea petrecerii copilului sunt:

·  stabilirea bugetului disponibil pentru această petrecere, care poate fi de câteva sute sau până la 1000 – 1500 RON. Acesta este bugetul în care cei mai mulţi părinţi se încadrează atunci când organizează o petrecere cu mai mulţi copii şi include banii rezervaţi pentru meniu, mâncare, băuturi, decoraţiuni, jocuri închiriate şi multe alte lucruri;

·  lista cu invitaţi – lista cu invitaţi trebuie făcută din timp astfel încât părinţii să nu îşi programezi alte activităţi în acea perioadă şi trebuie aleasă o oră cu mare grijă la care se desfăşoară petrecerea;

·  meniul – părinţii au la dispoziţie în propria curte posibilitatea de a prepara meniu de casă, posibilitatea de a face un grătar sau, pentru a invita incidentele neplăcute sau mofturile celor mici, de a comanda meniuri de catering sau de a comanda pizza şi tort, preferatele copiilor;

·  tematica petrecerii – ca orice petrecere de copii, aceasta va avea nevoie şi de o tematică bine stabilită în funcţie de sexul copilului, de vârsta acestuia şi de multe alte criterii, ce ţin de preferinţe. Părinţii vor alege o tematică cu zâne, personaje din filme, din desene animate, cu piraţi, cu personaje din basme, cu minioni, cu personajele Disney sau cu multe alte semnificaţii impunând sau nu celorlalţi invitaţi la petrecere o anumită ținută;

·  decoruri şi accesorii – nu în ultimul rând, pentru a avea succes, petrecerea pentru copii organizată de către părinţi ţine cont de accesorii. Organizatorii trebuie să aleagă cu multă grijă accesoriile precum şi obiectele de mobilier care să se încadreze inclusiv în tematica petrecerii. Pentru că petrecerea să fie un real succes, se recomandă chemarea unui animator pentru câteva ore sau a unei echipe de animatori care să picteze copiii pe faţă şi să le propună anumite jocuri amuzante şi interesante.

Ultimele articole

Explorați mai mult