7.4 C
București
AcasăPoliticaRomânia = Dubai. Cel puțin asta promite partidul AUR

România = Dubai. Cel puțin asta promite partidul AUR

Partidul AUR promite construirea de insule artificiale la fel ca-n Dubai! De altfel, partidul condus de George Simion este și singurul din România care și-a publicat programul de guvernare în ceea ce privește alegerile electorale de anul viitor.

Digi24.ro a descoperit în programul de guvernare al AUR și o promisiune despre construirea de insule și peninsule artificiale la Marea Neagră, după modelul celor din Dubai. Cât de realist este acest punct din programul AUR, citiți în cele ce urmează.

“Susținem realizarea de insule și peninsule artificiale prin acceptarea de investiții private în zona Mării Negre (precum în Dubai)”, se laudă partidul AUR. Practic, partidul vorbește despre anumite investiții imobiliare la Marea Neagră și nu oferă niciun alt detaliu cuprinzător.

Sursa citată a luat legătura cu mai mulți parlamentari ai partidului AUR pentru a comenta situația dată.

“Se discută să se facă o insulă, pur și simplu, în mare, cam cum e în Dubai. Și să vină investitori, cine o putea, cum o putea, și să se permită să se facă acest… ca un fel de cartier foarte interesant în largul mării. Chiar s-a vorbit, erau niște băieți cu mai multe investiții în Constanța, care spuneau că este realizabil”, ne-a declarat senatoarea AUR. Am insistat să aflăm dacă e vorba despre un proiect tehnic concret sau dacă e vorba doar despre o idee, susținută de partid. “Cineva a venit cu o propunere, deocamdată este la stadiul de propunere. Eu nu știu cine ar avea proiectul concret. Noi am vorbit la nivel de Constanța cu oameni de afaceri din Constanța. Asta ați putea să rețineți: este la nivel de idee, dar avem oamenii care ar putea implementa acest proiect. Avem certitudinea că există cineva care să-l facă”, a spus Evghenia Aelenei, senator AUR de Constanța.

“Eu am fost în toată lumea asta și am văzut implementarea acestui proiect la Dubai, apoi am văzut la SIngapore. La noi nu știu cât o să fie de viabilă treaba asta, pentru că noi avem destul spațiu de construcție pe uscat. După părerea mea, am putea folosi marea mai degrabă pentru energia eoliană”, spune Dănuț Aelenei, deputat AUR Constanța.

Ultimele articole

Explorați mai mult